Putem trece printr-o perioada dificila – o depresie – datorata unor schimbari radicale in viata noastra  – moartea unui persoane apropiate, divort, boala – sau datorata unei acute lipse de sens ce o simtim referitor la viata noastra.

Putem constata la un moment dat ca viata noastra a fost guvernata de o serie de alegeri ce ne-au adus intr-un punct din care simtim ca nu mai avem scapare.

Suntem nefericiti pentru ca nu reusim sa inchegam niste relatii satisfacatoare fie in viata personala fie in cea profesionala sau in amandoua.

Avem momente in care nu suntem multumiti de noi insine: avem impresia ca orice am face nu este suficient, nu avem rezultatele pe care ni le dorim sau nu am ajuns in punctul in care ne doream sa fim.

Ne poate lipsi increderea in noi insine, ne simtim inferiori, incapabili, ne poate fi foarte greu sa ne facem simtita prezenta, multa lume nu ne observa, nu ne baga in seama – iar toate astea ne fac sa ne simtim frustrati, furiosi.

Putem fi genul de persoane carora ne place sa fim mereu de ajutor celorlalti. Sa fim alaturi de ei in momente dificile. Insa sa constatam ca atunci cand avem la randul nostru nevoie de ajutor nimeni nu este disponibil emotional. Asta poate lasa un gust amar, vom fi dezamagiti si furiosi.

Putem suferi de atacuri de panica, fobii ce ne impiedica considerabil functionarea. Nu putem iesi din casa de frica unor atacuri sau de frica sa nu intalnim obiectul fobiilor noastre.

Ne putem simti neintelesi – parintii, partenerul de viata, prietenii, copiii toti pot fi surse de nefericire si durere in loc sa aduca multumire si bucurii.

Esecurile si stresul ne guverneaza viata, le acordam o insemnatate mai mare decat reusitelor – pe care le putem chiar ignora total. Ne pierdem noptile cu ganduri despre cum am putea sa rezolvam problemele si nu mai gasim placere in nimic. Nu mai stim sa ne bucuram de cei din jurul nostru, de noi insine, de timpul nostru.

O copilarie plina de greutati, nefericita isi face simtita prezenta in prezent. O familie disfunctionala, un abuz in copilarie, parinti divortati sau unul dintre ei a decedat. Toate acestea sunt traume ce nu pot fi trecute prea usor cu vederea – un ajutor specializat poate fi un real suport in a depasi cu bine toate aceste grele incercari ale vietii.

Un sentiment de vina ne  roade pe dinauntru. Ceva din ceea ce am facut sau facem ne face sa ne simtim dezgustati de noi insine si plini de sentimente de vinovatie. Nu ne simtim demni sa traim fericiti si sa ne bucuram de viata.

In prezent greutatile ne depasesc: fie ca suntem un parinte singur, fie ne-am pierdut locul de munca si nu ne mai gasim altul, fie am descoperit ca suferim de o boala grea si urata.

Un psiholog ne poate ajuta sa iesim din aceste cercuri vicioase. Ne poate ajuta sa vedem lucrurile din noi perspective. Sau sa ne vedem pe noi insine altfel, mai realist. Ne poate ajuta sa ne cunoastem si apoi daca dorim, sa ne schimbam. Uneori mai greu decat schimbarea poate veni acceptarea, asumarea propriei personalitati atat a calitatilor cat si a defectelor. Poate fi un suport afectiv, o persoana langa care putem simti si spune orice fara riscul de a fi judecati si etichetati. O persoana a carei principala grija in timpul petrecut cu noi in cabinet este sa ne simtim apreciati. Psihologul este o persoana sincer  interesata de noi, de dorintele, nevoile, frustrarile noastre, suferintele pe care nu le putem impartasi altcuiva. Chiar este sincer in interesul sau pentru ca fara asta nu poate fi terapeut : interesul pentru celalalt este cerinta minima necesara pentru a merge pe acest drum – a deveni psihoterapeut. Nu poti ajuta pe cineva de care nu-ti pasa, de care nu-ti place, macar o mica parte din el trebuie sa-ti placa.

Confidentialitatea este un drept al clientului. Acest drept insa nu este inalienabil. In conditiile in care actiunile clientului pot fi un pericol atat pentru el cat si pentru oricine altcineva ca si psihoterapeuti avem obligatia etica dar si legala de a anunta autoritatile.

Extract din Codul Deontologic al profesiei de Psiholog de pe site-ul Colegiului Psihologilor din Romania :

VI. STANDARDE DE CONFIDENŢIALITATE

Întreruperea serviciului din  motive de confidentialitate

Art. VI.1.Relatia dintre psihologi si beneficiarii serviciilor lor este adesea o relatie foarte sensibila ce necesita realizarea unei aliante pentru desfasurarea în bune conditii a activitatii profesionale, motiv pentru care confidentialitatea este obligatorie. Atunci când din motive ce nu pot fi evitate, psihologul nu mai poate pastra confidentialitatea, acesta va înceta sa mai ofere serviciul respectiv.

Protejarea confidentialitatii

Art. VI.2. Psihologii vor proteja confidentialitatea tuturor informatiilor adunate în timpul activitatilor lor profesionale si se vor abtine de la dezvaluirea informatiilor pe care le detin despre colegi, clientii colegilor, studenti si membrii organizatiilor, exceptie facând situatiile: pentru protectia sanatatii publice, pentru prevenirea unui pericol iminent, pentru prevenirea savârsirii unei fapte penale sau pentru împiedicarea producerii rezultatului unei asemenea fapte ori pentru înlaturarea urmarilor prejudiciabile ale unei asemenea fapte. Divulgarea, de catre psihologi, a unor date care le-au fost încredintate sau de care au luat cunostinta în virtutea profesiei, daca aceasta este de natura a încalca clauza de confidentialitate, este interzisa.

Limitele confidentialitatii

Art. VI.3. Psihologii clarifica ce masuri se vor lua pentru protejarea confidentialitatii si ce responsabilitati familiale, de grup ori comunitare au pentru protejarea confidentialitatii, atunci când desfasoara activitati de cercetare sau ofera servicii. Înainte de primirea consimtamântului psihologul va informa clientul cu privire la limitele confidentialitatii si conditiile în care acesta poate fi încalcat, precum si asupra utilizarii posibile a informatiilor rezultate în urma activitatii sale.

Dezvaluirea de informatii

Art. VI.4. Psihologii pot împartasi informatiile confidentiale cu altii numai cu consimtamântul celor vizati ori de o asa maniera încât cei vizati sa nu poata fi identificati, exceptie facând situatiile justificate de lege sau în circumstante de iminenta sau posibila vatamare fizica sau crima.

Confidentialitatea de colaborare

Art. VI.5. În cazul în care cu acelasi client lucreaza doi psihologi în acelasi timp, acestia vor colabora pe cât posibil, fara restrictii de confidentialitate, exceptie facând situatia în care exista o opozitie clara din partea clientului în acest sens. De asemenea personalul auxiliar va pastra confidentialitatea informatiilor la care are acces prin natura activitatiilor sale.

Utilizarea informatiilor

Art. VI.6. Rezultatele, documentarile si notitele psihologului pot fi folosite numai într-o formula care pastreaza cu rigurozitate anonimatul.

Confidentialitatea fata de terti

Art. VI.7. În cazul în care exista terti implicati în activitatea profesionala a psihologului, acesta va clarifica cu partile implicate limitele confidentialitatii, conditiile de pastrare a confidentialitatii si nu va da curs nici unei solicitari, venite de la o terta parte în dezvaluirea de informatii confidentiale, decât în conditiile respectarii legi si limitelor confidentialitatii.

Pentru a citi intreg codul deontologic al profesiei de psiholog da-ti click aici.

In cazul omului aceste functii nu mai sunt valabile desi au fost la un moment dat. Dincolo de o functie a instinctului de supravietuire in situatii limita, in viata de zi cu zi nu trebuie sa ne luptam fizic pentru a ne castiga o casa sau o paine. Insa trebuie sa ne zbatem sa avem un loc de munca datorita caruia ne putem cumpara o casa si o paine. Omul fiind un animal evoluat pastreaza instinctele animale avand insa instrumentele pentru a le folosi in scopuri adaptative contextului in care se afla. Astfel folosind energia agresiva putem folosi, transforma, sublima agresivitatea in munca, joc, competitie sportiva, arta etc. Un doctor chirurg, un boxer, un sportiv spre exemplu au gasit modalitati acceptate social prin care isi pot exprima agresivitatea – fiecare dintre ei avand printre altele si o baza de energie provenita dintr-o pulsiune agresiva.

Dată fiind energia specifică acestei pulsiuni agresivitatea are un caracter inevitabil, putându-se manifesta şi spontan, indiferent de caracteristicile situaţionale. Fiecare dintre noi avem momente in care ne enervam, tipam la ceilalti, in speta la cei dragi ulterior regretand iesirea noastra.

Dincolo de caracterul intern evident agresivitatea poate fi diminuata sau intretinuta prin modul de dezvoltare impus de cultura, familie, prieteni, cunoscuti. Agresivitatea este vazuta diferit de la cultura la cultura la nivel de grad si nu de calitate, in sensul in care spre exemplu barbatii americani sunt in medie mai agresivi decat japonezii sau spaniolii. De asemenea datorita mecanismului de invatare al copiilor – prin imitare – urmarirea violentei la televizor sau in jocurile pe calculator creste probabilitatea comportamentului violent la copii.

Concluzia pe care as dori sa o traga si cititorii acestui articol este ca pledez pentru acceptarea agresivitatii in sensul unei energii care prin modalitati adaptative ne poate implini viata : sport, munca, lupta pentru recunoastere sociala, pictura, dans. Fiecare ne putem gasi modalitatea de exprimare insa primul pas este sa acceptam ca suntem si putem fi agresivi.