“Portretul lui M” se vrea a fi o carte biografica a fiului autorului – Matthew Calinescu. Matthew este un copil, adolescent, tanar ce sufera de sindromul Asperger – afectiune situate pe spectrul larg al autismului.
Citind cartea am incercat sa-l gasesc pe Matthew dar pagina dupa pagina el este ascuns. Tatal Matei cu o varsta in jur de 60 de ani are intentia de a-si descrie fiul pentru a-l intelege, pentru a gasi un punct comun, pentru a se putea identifica. Il cauta in filosofie, in literature, in religie, in lingvistica si semiotica… insa uita de ungherul cel mai important. Nu vad un portret al lui M – fiul, vad un portret al lui M – tatal. Un barbat depresiv cu ganduri suicidare ce nu reuseste sa-si vada fiul ca intreg, sa-i recunoasca minusurile, sa inceteze a incerca sa-l incadreze in „normalitatea statistica”, in final sa-l accepte.
Aceasta poveste nu este drama unui copil cu sindrom Asperger ci este drama unui tata ce nu reuseste sa se impace cu el insusi, sa se cunoasca pe sine si sa se accepte. Un tata ce nu are capacitatea de continere, sustinere, acceptare de sine necesare oricarui parinte, in special unui parinte al carui copil sufera de un sindrom despre care lumea medicala stie prea putin.
„Toti suntem diferiti.”… „diferenta trebuie respectata – chiar daca n-o poti intelege.”
„Toti oamenii sunt diferiti, iar marimea dintre diferentele lor nu conteaza.”
Acesta e modul in care Matthew priveste lucrurile – insa nu si tatal lui. Tatal amplifica insemnatatea oricarui gest al fiului sau. O simpla fraza de o clara profunzime il trimite in speculatii si speranta – isi vede fiul progresand, dar nu intelege ca nu evolutia este cheia ci acceptarea diferentei, oricare ar fi ea. Si-ar dori un fiu geniu – insa nu este si aceasta o persoana greu adaptabila societatii datorita decalajului mare intre el si ceilalti. Astfel ce isi doreste pentru fiul sau nu este decat aceeasi diferenta dar cu valoare „pozitiva”. Societatea apreciaza geniile uneori poate ii invidiaza – insa simte compasiune in cel mai bun caz, dar de cele mai multe ori indiferenta fata de persoane afectate de autism.
Nu condamn – gradul intens de incertitudine, culpabilitate, inexistenta unui raspuns pentru cauza, efect si rezolvare a sindromului – toate sunt afecte greu de tolerat si sustinut – e de inteles, e uman … ceea ce am spus are doar caracter de observatie nu de judecata.